Timpul, ce mă fac cu el?

Cred că ai auzit de la cei în etate cuvinte sau replici prin care își expun regretul că în anii tinereții au pierdut timpul. De aceea am decis să fac tot posibil pentru ca să nu mă simt la fel repetând aceleași cuvintele în viitor. Timpul este o resursă importantă pentru fiecare dintre noi, de aceea aș vrea să-ți ofer câteva sugestii pentru valorificarea lui.

1. Conștientizează că timpul trece foarte repede. Ai avut vreodata sentimentul că a trecut ziua și tu nici măcar nu ai înțeles cum? Eu da, și aceast sentiment îl trăiesc mai ales când am un program foarte încărcat. Înțeleg că poți să-mi reproșezi că percepția timpului este ceva subiectiv, și ai dreptate , dar aceasta nu ne  scutește de faptul că timpul trece foarte repede. Deci primul pas în valorificarea timpului este nu doar să știi, dar să constientizezi acest fapt.  Noi vom trăi doar cât ne este dat de Dumnezeu, cu nici o zi mai mult. Orice lucru pe care îl faci necesită timp, de aceea e bine să ai un time management bine dezvoltat.

2. Determină ce este important pentru tine și cât timp vei oferi.  Îmi place proverbul care spune „Nu tot ce zboară se mănâncă”. Zilnic în viața ta pot apărea oportunități și unele chiar foarte avantajoase, dar  cântărește bine înainte să te implici în ceva, pentru că timpul care îl vei dedica va fi luat din alt domeniu al vieții tale. Deci decide care dintre aceste oportunități sunt relevante pentru tine și cât de mult timp le vei dedica.

Timpul petrecut în anumite activități este direct proporțional cu prioritățile tale. Cât timp petreci cu Dumnezeu, cu familia, cu prietenii sau studiind materia de specialitate îți arată cât de importante sunt acestea pentru tine.

3. Nu te lăsa prins de rutină. Dacă te-aș întreba ce îți amintești din luna precedentă, ce mi-ai răspunde? Sigur va fi un răspuns în care va fi redată rutina zilnică sau cele mai vii momente.  Viața omului este formată din momente care se succed una pe alta, doar tu decizi ce amintiri să-ți formezi. Tu nu poți da vieții mai mult timp, dar poți da mai multă viață timpului tău. Încearcă ceva nou, ceva ce demult ai vrut să faci și totuși nu-ți ajungea curaj sau nu ți-ai planificai un timp pentru aceasta. Cheamă-ți prietenii la o piesă de teatru sau la un film, vizitați  locuri pitorești sau muzee, cu ei sigur va fi mai interesant. Crează-ți amintiri frumoase!

4. Nu uita să exersezi. Chiar dacă că ești în  perioada examenelor și vrei mai repede să le termini sau poate le-ai terminat deja și respiri ușurat, cred că te gândești că ai o vară întreagă să te odihnești. Totuși lucrurile care nu se practică se uită, deci îți recomand să-ți planifici un timp special pentru a exersa ceea ce înveți sau pentru a-ți aprofunda cunoștințele în domeniul pe care îl studiezi fie că esti la colegiu sau la universitate. De exemplu ai putea citi mai mult sau asculta cărți audio, ai putea căuta posibilități să practici ceea ce ai învățat. Am menționat deja că timpul trece repede,  într-o clipă te poți trezi că s-a terminat vara.

5. Nu uita de cei dragi. Înțeleg că fiecare familie își are cultura ei, totuși permite-mi să-ți recomand să petreci cât mai mult timp calitativ cu familia ta. Cele mai multe probleme apar atunci când nu este comunicare, pentru că lipsa ei duce la distanțarea dintre persoane, iar din această cauză apar mai multe probleme. Este o carte pe care ți-aș recomanda să o citești, se numește „Cele cinci limbaje ale dragostei” scrisă de Gary Chapman. Ea te va ajuta să zidești sau să dezvolți o relație frumoasă cu cei dragi.

Timpul este unicul element pe care nu-l putem păstra și nu-l putem opri, el trece indiferent ce faci cu el. Depinde de tine dacă îl valorifici sau nu în această vară.

Timpul, ce mă fac cu el?